Transport persoane Radauti – Lubben, Romania – Germania cu autocar, microbuz - Danytur Transport persoane Radauti – Lubben, Romania – Germania cu autocar, microbuz - Danytur

Transport persoane Radauti – Lubben, Romania – Germania cu autocar, microbuz

Transport persoane Radauti – Lubben, Romania – Germania cu autocar, microbuz in fiecare zi din statie la ora 11:00.

Compania SC Voiaj Danytur SRL, cu o tradiție de peste un deceniu în transportul internațional de persoane și coletărie, oferă călătorii pe rutele România-Germania și retur, asigurând pasagerilor confort și siguranță până la destinație. Autocarele și microbuzele moderne sunt dotate la standarde europene, având și aparatură video ce facilitează vizionarea programelor de divertisment sau a filmelor artistice. Conducătorii auto, cu o bună pregătire profesională și experiență, au competența necesară pentru a garanta o stare de spirit adecvată și securitatea pe traseu, rezolvând cu promptitudine doleanțele ivite pe parcurs.

Transport persoane Radauti – Lubben, Romania – Germania cu autocar, microbuz

Lubben este un frumos oraș din landul Brandenburg, situat pe râurile Spree, Roter Nil și Grosse Fliess. Castelul Lubin a fost menționat încă din anul 1150 într-un registru al Mănăstirii Nienburg, primind statutul de oraș și privilegiile în 1220. Între anii 1300-1329 a fost proprietatea Mănăstirii Doberlug-Kirchhain, fiind cumpărat în anul 1329 de către ducele Rudolph I de Saxa-Wittenberg, pentru ca ulterior, în 1367, ”Luebben” să intre în posesia împăratului Carol IV de Luxemburg. În anul 1448 a fost ocupat de Frederick II, iar în 1526 ajunge din nou sub domnia Habsburgilor. În secolul al XVII-lea făcea parte din Electoratul de Saxa, însă din secolul al XIX-lea a revenit în ținutul prusac al Brandenburgului. În secolele XVII-XX, orașul a avut de suferit mult în urma conflictelor armate, fiind distrus în repetate rânduri și reconstruit ulterior.

Dintre clădirile istorice care au supraviețuit vicisitudinilor vremurilor, Castelul Lubben constituie o interesantă atracție turistică. A fost construit în secolul al XVII-lea, sub domnia ducelui Christian I de Saxa-Merseburg, pe fundația medievală din secolul al XII-lea. O restaurare mai profundă a avut loc între anii 1899-1917, condusă de arhitectul Adolf Zeller. Turnul a fost refăcut în 1982, în interiorul zidului vestic aflându-se o pictură istorică, creație a lui August Oetken din 1917, care reprezintă un omagiu adus electorului Frederick II în anul 1488. Castelul găzduiește muzeul orașului și al ținutului, colecțiile sale deținând valoroase exponate descoperite în zonă în urma săpăturilor arheologice. Clădirea Oberamtshaus a fost construită între anii 1679-1682 și extinsă în 1899, având pe fațadă stema Lusatiei de Jos. Aici funcționează în prezent un hotel. Clădirea istorică Marstall, un fost grajd construit în anul 1669 și restaurat în 1980, este în prezent birou de informare turistică.

Castelul Neuhaus, în prezent muzeu, a fost construit în 1801 în stil Biedermeier, pe o fundație anterioară, și înconjurat de frumoase grădini. A fost locuit de numeroase personalități, în secolul al XX-lea fiind transformat într-o școală ce a funcționat până în anul 1986. După restaurare a fost utilizat ca sală de concerte, expoziții și diverse alte evenimente culturale.

Cele câteva lăcașuri de cult din oraș au o vârstă venerabilă, restaurate și vizitate constant de către turiști.

Biserica Sf. Pankratius, una dintre cele mai vechi biserici din Lusatia de Jos, a fost construită din piatră în prima jumătate a secolului al XIII-lea, dând locului numele Steinkirchen. A fost abandonată la începutul secolului al XVIII-lea și restaurată în secolul al XX-lea, fiind utilizată din nou pentru servicii religioase. În interior există picturi gotice târzii din secolul al XV-lea, iar altarul, amvonul și pictura barocă din plafon datează din secolul al XVIII-lea. Biserica satului Lubolz a fost construită între anii 1692-1694, în stilul cunoscut ”pe jumătate din lemn”. Micul altar pictat datează din secolul al XVIII-lea. Biserica a fost renovată în anii 1996/97 de către Fundația germană pentru Protecția Monumentelor. Biserica Paul Gerhardt, numită astfel după cunoscutul poet și teolog german care a slujit aici ca diacon între anii 1669-1676, a fost construită între anii 1494-1550. Turnul datează din secolul al XV-lea, servind și ca turn de strajă. Altarul bisericii (1609) este creația lui Samuel Hanauer și reprezintă scene din viața lui Iisus Hristos. În fața bisericii se află statuia lui Paul Gerhardt, realizată în 1907 de Friedrich Pfannschmidt, iar în 1976 a fost instalată în interior și o placă memorială. Sunteți bine-veniți să le vizitați!

Compania de transport internațional de persoane și coletărie SC Voiaj Danytur SRL distribuie biletele pentru autocar direct de la șofer sau la sediu, dar și online, în sistemul electronic de rezervare-bilete pus la dispoziția publicului, acesta accesându-se cu ușurință și de pe telefoanele mobile conexate la internet (www.danytur.ro).

Drum bun cu Danytur!


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.