Transport de persoane Roman – Rotterdam, Romania – Olanda cu autocar, microbuz - Danytur Transport de persoane Roman – Rotterdam, Romania – Olanda cu autocar, microbuz - Danytur

Transport de persoane Roman – Rotterdam, Romania – Olanda cu autocar, microbuz

Cu Danytur prin Rotterdam ! Firma de transport internaţional de persoane Danytur vă oferă o călătorie frumoasă pe ruta România-Olanda, curse regulate cu plecare din România asigurând confortul şi siguranţa acesteia, până la destinaţie.

Popasul de astăzi, în minunatul oraş Rotterdam, o adevărată metropolă a Olandei, ne-a adus într-un loc strălucitor şi nou, clădirile sale, uneori de-a dreptul ciudate, stârnind zâmbete. Rotterdamul este un oraş portuar maritim modern, aflat în Olanda de Sud, din Ţările de Jos. Aşezarea de pe malul râului Rotte a fost locuită încă din anul 900, oraşul fiind însă fondat pe la 1299 şi, dezvoltându-se destul de repede, în anul 1340 primeşte statutul de oraş liber, acordat de William II, duce de Bavaria, conte de Hainaut, Zeeland şi Olanda. După o perioadă mai zbuciumată, angrenat fiind în războaie cu spaniolii, începe o epocă de avânt economic, oraşul devenind un important centru industrial, comercial şi de transport maritim şi rutier. Distrugerilor din Al Doilea Război Mondial le-a urmat o perioadă de masivă reconstrucţie, care a făcut din Rotterdam un oraş nou şi portul cel mai mare din Europa şi al patrulea din lume. Pentru asigurarea circulaţiei mărfurilor şi pasagerilor în port, s-au făcut lucrări de anvergură: tunelul de sub Meusa, apoi tunelul Benelux şi podul Van Bienenoordbrug. S-a mai construit o centură de autostrăzi şi primul metrou din ţară. Clădirile nou ridicate au creat această metropolă modernă, în care arhitectura s-a dezlănţuit plăsmuind uneori forme de-a dreptul bizare sau năstruşnice, dar inovaţiile făcute “din mers” au alcătuit o imagine inedită şi atractivă, făcând acest oraş unic în Europa. Euromast, turn înalt de 184 m, ajuns o adevărată emblemă a oraşului, cu o platformă panoramică şi un restaurant, facilitează cea mai cuprinzătoare vedere asupra Rotterdamului şi a împrejurimilor sale.

Din vechiul Rotterdam au mai scăpat unele clădiri, care adăpostesc comori de artă nepreţuite:

Muzeul Boijmans van Beuningen (Muzeul de Arte Frumoase), fondat în anul 1849, găzduieşte o bogată colecţie, structurată în: Arta Veche – capodopere ale lui Pieter Brueghel cel Bătrân, Bosch, Van Eyck, Frans Hals, Rembrandt, Rubens, Ruysdael ş.a.; Colecţia de Stampe şi Desene, Colecţia de Arte Aplicate şi Design; Aripa Modernă şi Contemporană: Ensor, Pieter Mondriaan, Mark Chagall, Dufy, Giorgio di Chirico, Giacometti ş.a., Colecţia de suprarealism: Salvador Dali şi Rene Magritte.

Nederlands Fotomuseum – ilustează prin colecţiile foto prezentate, diversitatea formelor de fotografiere şi nu doar ca expresie artistică, dar şi ca mijloc de exprimare socială şi comentariu.

Muzeul Maritim – prezintă expoziţii cu privire la portul Rotterdam şi istoria maritimă. Modul de prezentare este combinat, muzeul având şi secţie în aer liber.

Primăria din Rotterdam, construită între anii 1914-1920, în stil renascentist, are un turn cu ceas şi clopot, înalt de 70 m, având şi un înger al păcii în vârf. De Crăciun, în faţa clădirii apare cel mai mare brad împodobit din localitate.

Biserica Paradijskerk datează de la 1910, fiind construită pentru a adăposti o altă biserică, ridicată în anul 1719, care aparţinea cultului catolic vechi. Biserica are vitralii fabricate în 1910 de Louis Struys. În ferestre se văd imaginile Sfinţilor Petru, Pavel, Ioan, Willibrord, Toma Kampis şi Augustin.

Încă multe de văzut, încă multe de comentat…

Firma de transport persoane Danytur distribuie biletele de autocar direct de la şofer sau la sediu, dar şi în sistemul electronic de rezervare-bilete pus la dispoziţia publicului, acesta accesându-se cu uşurinţă şi de pe telefoanele mobile conexate la internet (www.danytur.ro).

Drum bun cu Danytur !